ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE GEOLOGIE ŞI ISTORIA INSTITUTULUI GEOLOGIC AL ROMÂNIEI

Marea aventură a cunoaşterii geologiei teritoriului românesc a început probabil aici în Carpaţi, cândva prin a doua jumătate a secolului al XIX –lea. Era pe vremea când, pe plan mondial revoluţia industrială avea să ducă la intensificarea şi sistematizarea cercetărilor pentru descoperirea de noi resurse minerale mai ales de metale şi de combustibili fosili. Printre personalităţile enciclopedice ale vremii s-au numărat şi naturaliştii formaţi la secţiile de ştiinţe umaniste ale unor prestigioase universităţi şi instituţii de învăţământ de la Paris, Berlin sau Viena.

v

De la primele instituţii de învăţământ superior la Biroul Geologic al României 1860 – 1889

La Iaşi, pe data de 10 ianuarie 1864, la patru ani de la înfiinţarea Universităţii Alexandru Ioan Cuza, şi la doi ani de la publicarea primei sale lucrări ştiinţifice de paleontologie, intitulată „Calcariul de la Răpidea”, Grigore Cobălcescu avea să fie numit profesor în cadrul colectivului Catedrei de Fiziologie şi Geologie de la Facultatea de Filozofie. Anul 1864 va marca şi înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, care din 1865, îl va avea ca profesor pe Gregoriu Ştefănescu în fruntea Catedrei de geologie, paleontologie şi mineralogie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe.

La Cluj, din anul 1872, odată cu apariţia noii Universităţi lua fiinţă şi Catedra de mineralogie, geologie şi paleontologie condusă de profesorul Antal Koch şi mai târziu de Iulius Szadeczki care îşi vor concentra cercetările mai ales asupra cunoscutelor zăcăminte de aur din Munţii Apuseni, a celor de fier din Banat sau asupra Masivului de roci alcaline de la Ditrău din estul Transilvaniei.

De-a lungul timpului, cele trei mari centre universitare de la Iaşi, Bucureşti sau Cluj au pregătit generaţiile de geologi care prin munca lor şi-au adus din plin aportul la cunoaşterea solului şi subsolului actual al ţării. Tânărul stat avea nevoie de oameni instruiţi de resurse, dar şi de o infrastructură instituţională modernă. În acest context Şcoala Naţională de Punţi, Şosele, Mine şi Arhitectură înfiinţată în 1864 se va transforma din 1867 în  Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, iar din 1868 se organizează Administraţia Centrală a Ministerului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, care avea în subordine nou înfinţatul Serviciu de Arhitectură Mine şi Sivicultură. Patru ani mai târziu, în 1872 devenea funcţională şi Administraţia Domeniilor Statului.

România se pregătea încă de atunci pentru primul Congres Internaţional de Geologie de la Paris din 1878 care, în scopul cunoaşterii cât mai multor regiuni, urma să se convoace, din patru în patru ani, de fiecare dată în altă ţară. La acest Congres s-a hotărât elaborarea Hărţii geologice a lumii şi a Lexicului stratigrafic internaţional.

Participanţii la cel de al doilea Congres Internaţional de Geologie, din 1881 s-au întâlnit în Italia, la Bologna, iar printre obiectivele propuse a fost şi prima Hartă geologică a Europei scara 1:500.000, care urma să fie realizată cu susţinerea financiară a statelor europene interesate în acest proiect.

În acest scop a fost înfiinţat un an mai târziu, în 1882, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Biroul Geologic al României care avea misiunea să organizeze cercetări geologice pe teritoriul ţării. Primul său director a fost Grigoriu Ştefănescu care obţine de la I.C. Brătianu odată cu recunoaşterea importanţei acestui serviciu şi fondurile necesare pentru funcţionarea acestuia. Sub conducerea şi directa coordonare a lui Grigoriu Ştefănescu, Biroul Geologic al României va începe lucrul la realizarea Hârţii Geologice a României scara 1:200.000 şi se va tipării prima publicaţie periodică de specialitate intrată în istorie sub numele de Anuarul Biroului Geologic.

Din anul 1883 în subordinea Ministerului Agriculturii, Industriilor, Comerţului şi Domeniilor vor trece, păstrându-şi toate atribuţiile prevăzute prin legile speciale de organizare şi funcţionare, la Administraţia Domeniilor Statului, înfiinţată în 1872, dar şi Diviziunea de Agricultură şi Comerţ, desprinsă din structura Ministerului Lucrărilor Publice, Secţiunile Mine şi Silvicultură apărute încă din 1868. Tot la acest Minister al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor avea să se înfiinţeze în 1886 Serviciul pentru Captarea Apelor Minerale, coordonat de inginerul C. M. Mironescu, fost director al Serviciului Hidraulic din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice. Odată cu deschiderea staţiunilor balneare Govora, Călimăneşti, Căciulata şi Lacul Sărat, Serviciul pentru captarea apelor minerale, avea să treacă, sub conducerea inginerului C. Botea, la Departamentul Domenii.

Biroul Geologic al României îşi va înceta activitatea în 1889.

v

Perioada premergătoare apariţiei Institutului Geologic al României 1889 - 1906

Prin anul 1892, în cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, ca urmare a reorganizării Serviciului de Captare a Apelor, devenit ulterior (în 1893) Serviciul Minelor, se înfiinţează Serviciul Apelor Minerale.

Unul dintre cele mai importante acte normative din această perioadă istorică de început a fost cu siguranţă Legea Minelor care aproape 30 de ani, cu modificările ulterioare din 1900, 1906 şi 1924, avea să reglementeze activitatea de cercetare geologică, dar şi de explorare şi exploatare a substanţelor minerale utile, a resurselor subsolului în general. Promulgată în anul 1895 ea s-a aplicat până în anul 1924, când a fost radical modificată ca o consecinţă a modificării Constituţiei din 1866 şi a trecerii bogăţiilor subsolului în proprietatea statului. În cadrul Serviciul Minelor se înfinţează, în 1896, Laboratorul de Chimie care îl va avea ca director, după C. Davila, pe marele savant Lazăr Edeleanu, iar doi ani mai târziu, în 1898, pe lângă acelaşi Serviciu avea să ia naştere Laboratorul de Geologie. Aici au activat V. Popovici-Hatzeg ca şef de laborator, dar şi Ludovic Mrazek în calitate de mineralog şi petrograf consultant, iar din 1899, după înfiinţarea unui post de geolog consultant, Sabba Atanasiu. După apariţia în 1898 a Hărţii Geologice a României 1:200.000 şi modificarea Legii Minelor din 1900, în 1901, Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor va lua decizia întocmirii hărţi a zonelor petrolifere a ţării pentru realizarea căreia se va forma o comisie sub conducerea lui Ludovic Mrazek.

În primăvara anului 1902, L. Mrazec prezintă Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor un studiu-raport a rezultatelor obţinute pentru realizarea hărţii cu zonele petrolifere ale ţării subliniind câteva aspecte mai importante:

      1. zonele petrolifere sunt plasate în cutele flişului carpatic, din Suceava până în Dâmboviţa şi în regiunea subcarpatică, cu o lăţime maximă de 40 km în judeţul Prahova;

      2. sunt posibile zone petrolifere în nordul Olteniei (Gorj, Vâlcea);

      3. zăcămintele de petrol în exploatare sunt, după vârsta lor, cretacice, paleogene, miocene şi meoţiene.

În acelaşi an, 1902, V. Popovici-Hatzeg înaintează Ministrului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor Raportul asupra necesităţii creierii unei instituţiuni geologice în România. În raport se afirmă: […] „până când nu va exista şi la noi o instituţiune geologică, pusă pe baze moderne, întemeiată în virtutea unei legi şi nu a unei simple dispoziţiuni bugetare şi cu o independenţă mai mare ca până acum, până atunci nu se poate îndeplini niciodată programul pe care trebuie să-l aibă o viitoare instituţie geologică în ţară”. Un an mai târziu, în 1903, Guvernul Liberal condus de D. A. Sturdza (1901-1904) creează o Comisiune a Petrolului cu misiunea de a cerceta în ansamblu problema combustibilului lichid şi de a propune soluţiile corespunzătoare. Comisiunea Petrolului, alcătuită din C-tin Alimănişteanu, V. Brătianu, A. Saligny şi L. Mrazec, a desfăşurat o intensă activitate, concretizată într-un vast plan de lucrări menite să înlesnească dezvoltarea industriei de ţiţei în România, prin înfăptuirea cercetării geologice a ţării în scopul depistării zonelor petrolifere. Din acest moment, până la înfiinţarea Institutului Geologic al României, studiul geologic al ţării s-a făcut, aproape exclusiv, cu subvenţiile date de Comisia Petrolului.

Activitatea de cercetare din România avea deja o istorie, până la înfiinţarea Institutului Geologic al României.

Pe lângă centrele universitare de la Bucureşti şi Iaşi, cele mai semnificative contribuţii le-au avut între 1882 şi 1889 Biroul Geologic din Bucureşti care avea şi o secţie de agrogeologie pentru cercetarea solurilor, între 1896 şi 1906 Serviciul de Mine şi Geologie, iar din 1901 şi până în 1906 Comisia de Petrol. Încă din 1902 cunoscutul geolog Popovici Haţeg avea să întocmească un raport privind “necesitatea cercetării şi supravegherii geologice”. El a stat de fapt la baza înfiinţării patru ani mai târziu a Institutului Geologic care avea să continue în mod firesc activitatea desfăşurată anterior de către Biroul Geologic, prima instituţie din România care asigurase până atunci cercetarea geologică.

v

Institutul Geologic al României de la înfiinţare până la finalul primului război mondial 1906 - 1918

În anul 1906 avea să fie promulgată Legea pentru înfiinţarea Institutului Geologic al României. […] Pe lângă Ministerul, Agriculturei, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, se înfiinţează un Institut Geologic, al cărui scop este studierea solului şi subsolului României. Acest Institut va ridica harta geologică şi agrogeologică a României, ţinând seama de toate cerinţele economice ale ţării. El va da avizul său, după cerere, atât autorităţilor publice cât şi particularilor, în toate chestiunile referitoare la solul şi subsolul ţării. Institutul Geologic începe a funcţiona de la 1 aprilie 1906. De la această dată, se desfiinţează Laboratoarele de Geologie şi de Chimie de pe lângă Serviciul Minelor de la Ministerul Domeniilor, ale căror birouri, instalaţii şi colecţii se încorporează acestui institut”.

Institutul Geologic se compunea la acea dată din următoarele secţiuni:

1. Secţiunea Geologică;                       2. Secţiunea Agrogeologică;                        3. Laborator de chimie

La 19 iunie 1906 Regele Carol I avea să semneze, la Castelul Peleş, decretul de înfiinţare a Institutului Geologic al României. Printre marile personalităţi participante la eveniment şi care în bună parte aveau să îşi desfăşoare activitatea în acest veritabil templu al ştiinţei geologice româneşti vom regăsi, alături de Ludovic Mrazek şi Gheorghe Munteanu Murgoci nume celebre precum Popovici Haţeg, Popescu Voiteşti, George Macovei, Ion Simionescu, Sava Atanasiu şi mulţi alţii.

Dintr-o „adresă deschisă” datată 17 noiembrie 1906 şi semnată de Ludovic Mrazek, primul şi cel mai longeviv director al acestei prestigioase instituţii (1906 – 1928), aflăm următoarele: „Avem onoarea a ruga pe: Domnul Inspector General al Ministerului de Domenii, Domnul Director al Agriculturei precum şi pe toţi Domnii Şefi de serviciu din Ministerul de Domenii, să binevoiască a lua parte Sâmbătă 18 noiembrie a.c. ora 10 a.m. la solemnitatea punerii pietrei fundamentale a Institutului Geologic ce se construieşte pe Şoseaua Kisseleff în faţa Şcoalei profesionale de fete „Gheorghe Chiţu” (fostă Monetăria Statului), solemnitate ce va fi prezidată de Domnul Ministru al Agriculturei, Industriei, Comerciului şi Domeniilor”...

Încredinţate inginerului B. Moscovici şi începute în 1906, lucrările de construcţie a Palatului Institutului Geologic al României (azi Muzeul Naţional de Geologie), clădire monumentală ridicată, în stil Brâncovenesc, după planurile arhitectului V. G. Ştefănescu, se vor încheia în 1908. Edificiul avea să includă pe lângă birourile propriuzise, o impresionantă bibliotecă, „Sala Mare de colecţiuni”, care va adăposti cele mai reprezentative colecţii litologice, mineralogice si paleontologice, dar şi spaţii dedicate laboratoarelor de analize chimice şi mineralogice extrem de bine utilate pentru acea vreme.

Tot în anul 1908 are loc scindarea Ministerului Agriculturei, Industriei, Comerţului şi Domeniilor şi înfiinţarea Ministerului Industriei şi Comerţului. […] „Se înfiinţează Ministerului Industriei şi Comerţului şi Ministerul Agriculturei şi Domeniilor prin scindarea Ministerului Agriculturei, Industriei, Comerţului şi Domeniilor care se desfiinţează. Serviciul minelor, carierelor şi apelor minerale şi Institutul Geologic al României trec […] la noul Minister al Industriei şi Comerţului. Până la votarea unei legi  pentru organizarea noului minister al Industriei şi Comerţului, serviciile ce trec continuă să funcţioneze după legile lor speciale de înfiinţare şi organizare”.

După înfiinţarea Institutului Geologic al României, în acel început de secol, cel de al III-lea Congres Internaţional de Petrol găzduit de Bucureşti în 1907 reprezenta o recunoaştere firească a importanţei ţării noastre în acest domeniu. Printre organizatori alături de Anghel Saligni, Ludovic Mrazec şi Virgiliu Tacit îl descoperim pe Lazăr Edeleanu, savantul român despre care, pe bună dreptate, s-a scris că este fondatorul petrochimiei româneşti. Atunci s-au pus bazele unor societăţi petroliere de mare anvergură precum Steaua Română, Româno-Americană, Vega, Astra Română, Concordia şi Creditul Minier. Aşa s-a ajuns ca în anul 1914 să fiinţeze în un număr de 104 de societăţi care se ocupau cu extracţia, prelucrarea şi comercializarea petrolului. Prima ţară din lume care încă din 1900 exporta benzină, se pregătea pentru Prima Conflagraţie mondială, cunoscută printre contemporani sub numele de “Marele Război”...

Pentru România intrarea în război alături de antantă în 1916 a presupus mari sacrificii căci odată cu retragerea liniei frontului către sudul Moldovei şi ocuparea Bucureştiului, au trebuit să fie distruse toate rafinăriile, 1677 de sonde din care 1047 erau productive, dar şi rezervoarele din schele şi rafinării cu toate instalaţiile lor anexe şi o cantitate de 827.000 de tone de derivate de petrol.

v

Institutul Geologic în perioada interbelică (1918 - 1939)

România, după 1918, an de an, îşi va reclădi economia, cu tenacitate şi dârzenie, bazându-se nu doar pe agricultură, ci şi pe resursele subsolului, sare, petrol, cărbuni, fier sau aur, dar mai ales pe conştiinţa unei naţiuni reîntregite în graniţele fireşti şi deplin stăpână pe destinul ei. În 1919 se va constitui prima Societate petrolieră cu capital exclusiv românesc Creditul Minier care va prelua o bună parte din schelele de extracţie. “Petrolul este sângele care pulsează prin arterele şi venele civilizaţiei moderne” spunea în acel timp eroic, de la catedra sa marele geolog român Ludovic Mrazec.

În anul 1920 în cadrul Departamentului Industriei şi Comerţului, pentru a coordona activitatea din domeniu pe tot cuprinsul României Întregite, se va înfiinţa Direcţiunea Generală a Minelor, pe lângă care va funcţiona şi Consiliul Superior de Mine, compus din Directorul general al minelor, inspectorii generali de mine, Directorul Institutului Geologic, câte un reprezentant al fiecărei branşe de industrie minieră şi un delegat al asociaţiei inginerilor de mine. În acelaşi an Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele devine Şcoala Politehnică din Bucureşti.

În baza noii constituţii din 1923, cea mai modernă a acelor vremuri, care prevedea proprietatea statului asupra bogăţiilor subsolului vor fi elaborate legi care vor îngrădi exploatarea iraţională stabilind relaţii clare între stat şi concesionari. Una dintre ele obliga societăţile cu capital străin să angajeze inginerii români. Drept consecinţă, în 1939 la societăţile petroliere cu capital străin românii ocupau 70% din posturile de ingineri, 80% din cele de maiştri şi 50% din posturile de conducere. Ministrul Industriei şi Comerţului, T. Constantiniu avea să iniţieze şi să prezinte corpurilor legiuitoare Proiectul de lege devenit Legea generală a minelor din 1924. Conform acesteia  […] „toate prospecţiunile întreprinse de Stat vor fi făcute prin Institutul Geologic al României, pe lângă care se va înfiinţa un serviciu care va urmări şi rezultatele prospecţiunilor şi explorărilor acordate particularilor. […] Autoritatea însărcinată cu aplicarea Legii minelor este Ministerul Industriei şi Comerţului prin serviciile sale speciale - Direcţia generală a minelor, cu serviciile sale exterioare. În exercitarea drepturilor sale ministrul este ajutat de Consiliul Superior de Mine şi de Institutul Geologic al României […]. Directorul Institutului Geologic este de drept membru în Consiliul Superior de Mine”.   

În anul 1925 în temeiul Legii generale a minelor din 1924, la Institutul Geologic al României, se va organiza Serviciul de Prospecţiuni condus de profesorul D. Rotman. În cadrul Serviciului de Prospecţiuni se organizează Secţia de Geofizică Aplicată condusă de inginerul Toma Petre Ghiţulescu, având colaborator pe inginerul Iulian P. Gavăt. În scurt timp, Secţia de Geofizică Aplicată avea să fie dotată cu aparatură corespunzătoare pentru metode de prospecţiuni gravimetrice, magnetometrice şi electrometrice. Tot în acest an, Institutul Geologic al României introduce, în ţara noastră, metoda de prospecţiune magnetometrică cu variometrul vertical, cu ajutorul căreia execută prospecţiuni pentru minereuri de fier în zona Altân-Tepe (judeţul Tulcea), apoi la Ocna de Fier-Dognecea-Oraviţa (judeţul Caraş-Severin). În 1926 în cadrul Secţiei de Geofizică Aplicată avea să fie angajat inginerul de mină Mircea Socolescu iar un an mai târziu inginerul de mină Sabba S. Ştefănescu.

În vedera extinderii activităţilor miniere şi operaţiunlor petrolifere, Virgil Madgearu, ministrul Industriei şi Comerţului, a iniţiat şi prezentat corpurilor legiuitoare proiectul de lege devenit Legea generală a minelor din 1929, baza legislativă în materie minieră ce va înlocui Legea generală a minelor din 1924. Conform acestei legi […] „Toate prospecţiunile întreprinse de Stat vor fi făcute de Ministerul Industriei şi Comerţului, sub conducerea ştiinţifică a Institutului Geologic al României. Un serviciu special va urmări şi rezultatele prospecţiunilor şi explorărilor acordate particularilor […] Autoritatea însărcinată cu aplicarea Legii generale a minelor din 1929 este Ministerul Industriei şi Comerţului prin serviciile sale speciale - Direcţia generală a minelor, Direcţiile regionale miniere şi Autorităţile miniere locale […] În exercitarea drepturilor sale, Ministerul Industriei şi Comerţului este ajutat de Consiliul superior de mine. Directorul general al minelor, Directorul Institutului Geologic al României şi Directorul general al conductelor de petrol sunt de drept membrii ai Consiliului Superior de Mine […] care va aviza asupra acordării şi retragerii concesiunilor”. Acest act normativ a fost în vigoare până în anul 1937 când, la propunerea lui V. Pop, Ministrul Industriei şi Comerţului de atunci, el va fi înlocuit de o nouă Lege a Minelor.

Prin unirea Ministerului Industriei şi Comerţului cu Ministerul Cooperaţiei şi a unei părţi din Ministerul Agriculturei şi Domeniilor în anul 1938 va lua naştere Ministerul Economiei Naţionale care, de acum înainte, va avea în subordine şi Institutul Geologic al României. În 1939 un fapt demn de remarcat a fost apariţia unei administraţii autonome comerciale de stat, cu denumirea de „Administraţia Comercială pentru Prospecţiuni şi Explorări Miniere - A.C.E.X.”, cu sediul în Bucureşti. Scopul ei era să întreprindă studii de teren şi cercetări miniere, să facă prospecţiuni, explorări sau orice alte lucrări miniere, pentru cunoaşterea şi punerea în valoare a drepturilor şi bunurilor miniere aparţinând Statului, aşa cum erau ele definite în Constituţia vremii şi Legea generală a minelor din 1937, cu modificările sale ulterioare, pentru orice clasă de zăcământ. Administraţia A.C.E.X. urma să întreprindă lucrările arătate, cu colaborarea ştiinţifică a Institutului Geologic al României.

v

Institutul Geologic al României în perioada celui de al Doilea Război Mondial 1939 – 1945

Înfiinţat prin Legea din 1906 în scopul de a studia subsolul şi solul ţării, şi a pune în evidenţă bogăţiile miniere, Institutul Geologic al României a funcţionat mult timp după o structură organizatorică impusă de evoluţia dezvoltării lui, printr-o adaptare progresivă la cerinţele create de evoluţia ştiinţifică, economică şi politică a României, dar care nu era consfinţită printr-un text de lege. În acest context, în anul 1940, directorul Institutului Geologic al României de la acea vreme, profesorul Gh. Macovei, iniţiază şi prezintă Secretarului General al Ministerului Economiei Naţionale, T. P. Ghiţulescu un Memoriu pentru organizarea Institutului Geologic al României. Din păcate, evenimentele politice şi economice din preajma declanşării celui de al doilea război mondial au dus la abandonarea proiectului de lege pentru reorganizarea Institutului Geologic.

În aceste condiţii vitrege Ministerul Economiei Naţionale, Institutul Geologic al României şi Administraţia Comercială de Prospecţiuni şi Explorări Miniere (A.C.E.X.), elaborează proiectul pentru construirea Observatorului Geofizic de la Surlari-Căldăruşani (judeţul Ilfov), beneficiar fiind Institutul Geologic al României. Chiar dacă un an mai târziu aveau să fie finalizate clădirile laboratorului, înregistratorului şi măsurătorilor absolute, Observatorul, în cadrul căruia urmau să se studieze variaţiile în timp ale elementelor câmpului magnetic, devenea funcţional abia în 1943.

Legea pentru valorificarea zăcămintelor de bitumine solide, lichide şi gazoase din 1942 sau Legea Petrolului avea să acorde Institutului Geologic al României un rol important în desfăşurarea operaţiunilor petrolifere, considerându-l singurul organ competent în ceea ce priveşte cunoaşterea naturii şi a răspândirii bogăţiilor petrolifere din subsolul ţării. În aceste condiţii, pe lângă caracterul lui de institut de cercetări ştiinţifice, el devine organul consultant de drept în toate problemele referitoare la valorificarea bunurilor petroliere: prospecţiuni, validarea drepturilor petroliere, explorări, exploatări etc.

v

Sovromurile, proclamarea Republicii şi comunizarea României 1945 – 1949

În 1945 Ministerul Economiei Naţionale se desfiinţează, scindându-se în Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Minelor şi Petrolului  care va avea în subordine: Direcţia Generală a Minelor, Direcţia Generală Comercială a Redevenţelor, Taxelor şi Impozitelor Miniere, Direcţia Energie, Institutul Geologic al României, Administraţia Comercială de Prospecţiuni şi Explorări Miniere (A.C.E.X.), Institutul Naţional al Petrolului şi Consiliul Superior al Minelor. 1945 a fost şi anul în care, prin decret-lege, capitalul german din România a fost „naţionalizat”, constituind ulterior, în baza acordului semnat între România şi Uniunea Sovietică la 8 mai 1945,  „aportul” U.R.S.S. la înfiinţarea celebrelor companii mixte cu participaţie română şi sovietică intrate în istorie sub numele de sovromuri. Aşa vor ajunge să fie înregistrate 193 de astfel de societăţi în 1948. Domeniile vizate de aceste societăţi au fost industria, agricultura, transporturile dar şi sectorul bancar iar scopul lor, contrar propagandei deşănţate a presei aservită Moscovei, era să faciliteze transferul rapid şi ieftin al unor importante părţi din resursele României către Uniunea Sovietică. Trebuie menţionat faptul că, în acele vremuri tulburi, până la apariţia altor acte normative, Institutul Geologic al României a continuat să funcţioneze potrivit legii sale de înfiinţare din 1906, în concordanţă cu dispoziţiile prevăzute de alte reglementări cu referire la institut.

Abia în 1947 ministrul Minelor şi Petrolului, inginerul T. Ionescu, avea să iniţiaze şi să prezinte Adunării Deputaţilor, proiectul de lege devenit Legea din 1947, pentru reorganizarea Institutului Geologic al României. Conform acesteia, Institutul Geologic al României, înfiinţat prin Legea din 1906, urma să funcţioneaze pe lângă Ministerul Minelor şi Petrolului, ca institut de cercetări ştiinţifice, dar din păcate, după cum vom vedea în cele ce urmează, nu pentru multă vreme.

Economia ţării avea să fie secătuită de celebrele societăţi mixte sau SovRom – uri care vor exporta mărfurile în U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) la preţurile impuse de Moscova şi vor exploata cu sălbăticie toate resursele subsolului fie ele hidrocarburi (petrol şi gaze), cărbuni, uraniu dar  mai ales minereuri polimetalice şi auro-argentifere.

v

Perioada Comitetului Geologic 1949 – 1966

Pe data de 8 august 1949, pe lângă Consiliul de Miniştrii avea să ia fiinţă Comitetul Geologic de Cercetare şi Explorare a Bogăţiilor Subsolului (pe scurt Comitetul Geologic), prin integrarea Institutului Geologic al României şi a Administraţiei Comerciale de Prospecţiuni şi Explorări Miniere (A.C.E.X.). Până la această comasare din 1949, Institutul Geologic al României funcţionase sub conducerea lui Gheorghe Macovei, geolog, profesor la Institutul Politehnic din Bucureşti şi membru al Academiei Române din 1939. Noua entitate, al cărui director va fi tot Gheorghe Macovei, va prelua întregul patrimoniu şi personalul fostului institut integrându-l în Divizia de Cercetare şi Prospecţiune. Ea va fi finanţată în totalitate din fondurile alocate Comitetului Geologic. În acelaşi an 1949, îşi încetează activitatea şi Administraţia Comercială de Prospecţiuni şi Explorări Miniere (A.C.E.X.), iar patrimoniul şi personalul acesteia vor fi integrate în cea de a doua „diviziune” a Comitetului Geologic, Divizunea de Explorări care va funcţiona conform dispoziţiilor Decretului din 1949 privind organizarea şi funcţionarea Întreprinderilor şi Organizaţiilor Economice ale Statului.

La aproape doi ani de la înfiinţare, Comitetul Geologic de Cercetare şi Explorare a Bogăţiilor Subsolului se va reorganiza. În cadrul său aveau să apară: Intreprinderera de Prospecţiuni şi Laboratoare (“Prospecţiuni”) şi Direcţia Generală de Cartări şi Prospecţiuni Geologice, prin organizarea “Diviziei de Cercetări şi Prospecţiuni” (fostul Institut Geologic al României), care se desfiinţează. Înfiinţată printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştrii din 1951, Intreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare reprezenta organul operativ prin care Comitetul Geologic îşi va executa, pentru o bună perioadă de timp, de acum încolo, atât lucrările de prospecţiuni geologice, geofizice, pedologice sau de geologie tehnică, cât şi o gamă largă de analize chimice şi fizice pentru substanţele minerale. Din anul 1958 Observatorul Geofizic de la Surlari-Căldăruşani din Judeţul Ilfov avea să fie inclus în reţeaua internaţională de observatoare care monitorizează câmpul magnertic planetar.

Reapariţia Institutului Geologic sub umbrela Comitetului Geologic 1960 – 1966

Cel mai important dintre evenimentele care vor marca anul 1960 avea să fie reînfiinţarea, în cadrul Comitetului Geologic, ca unitate bugetară a Institutului Geologic cu sediul în Bucureşti şi obiect de activitate efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domerniul geologiei şi editarea hărţilor geologic e oficiale de toate categoriile. El va îngloba în structura sa şi compartimentul necesar întocmirii hărţilor oficiale desprins din Laboratorul de Cercetări Geologice aflat în subordinea Ministerului Industriei Petrolulului şi Chimiei.

Printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştrii, se aprobă şi „Regulamentul de Organizare şi Funcţionare” a Comitetului Geologic în care sunt trecute şi atribuţiile Institutului Geologic al României: efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul geologiei, întocmirea hărţilor geologice speciale de toate categoriile, studiul posibilităţilor de valorificare optimă a substanţelor minerale puse în evidenţă în urma executării lucrărilor geologice.

Comitetul de Stat al Geologiei şi Institutul Geologic al României 1966 – 1974

Anul 1966 avea să fie marcat de apariţia a două importante entităţi. Prima a fost Comitetul de Stat al Geologiei, înfiinţat ca urmare a reorganizării Comitetului Geologic care îşi încetează activitatea. Noua structură administrativă avea în subordine Institutul Geologic al României, iar ca scop îşi propunea: înbunătăţirea activităţii de coordonare şi execuţie a lucrărilor geologice, precum şi o mai bună administrare şi evidenţă a fondului geologic. Cea de a doua entitate din domeniu a fost Institutul de Geofizică Aplicată cu sediul în Bucureşti care, ca unitate bugetară, cu personalitate juridică, aflată sub îndrumarea şi controlul Comitetului de Stat al Geologiei avea ca obiect de activitate efectuarea de studii şi cercetări ştiinţifice în domeniul geofizic, perfecţionarea metodelor de investigaţie geofizică, experimentarea şi perfecţionarea de aparatură geofizică precum şi elaborarea hărţilor geofizice oficiale. Institutul îşi va desfăşura activitatea prin secţii, sectoare, laboratoare, ateliere, precum şi prin formaţii şi echipe de lucru pentru cercetări şi lucrări speciale în teren. 

În anul 1970 prin comasarea Ministerului Minelor cu Comitetul de Stat al Geologiei avea să ia naştere Ministerul Industriei Miniere şi Geologiei care prin Departamentul Geologiei avea în subordine şi Institutul Geologic al României. Tot în 1970, în subordinea Consiliului Naţional de Cercetări Ştiinţifice avea să se înfiinţeze Institutul Român de Cercetări Marine, cu personalitate juridică şi sediul la Constanţa. El va îngloba şi Laboratorul de Geologie Marină din cadrul Institutului Geologic al României, iar ca unitate cu gestiune proprie avea ca obiect de activitate efectuarea de cercetări în domeniile legate de explorarea şi exploatarea mărilor şi oceanelor. După doar un an de existenţă, în 1971, Ministerul Industriei Miniere şi Geologiei va fi comasat cu Ministerul Petrolului într-un nou minister denumit Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei, entitate care în domeniul geologiei îşi va exercita atribuţiile prin Departamentul Geologiei care va continua să aibă în subordine şi Institutul Geologic al României.

De la Direcţia Generală Geologică la Centrala Departament a Geologiei 1974 - 1990

În 1974 (prin modificarea decretului din 1971 care sta la baza funcţionării Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei), în cadrul ministerului prin reorganizarea Departamentului Geologiei se va înfiinţa Direcţia Generală Geologică cu atribuţii în domeniul coordonării activităţii geologice al controlului geologic minier şi care avea în subordine practic toate institutele şi întreprinderile cu profil geologic. Prin comasarea Institutului de Geofizică Aplicată cu Institutul Geologic al României, tot în 1974, va lua naştere Institutul de Geologie şi Geofizică care va avea sediul central administrativ într-o nouă clădire cu 12 etaje din Str. Caransebeş, nr. 1 din Bucureşti. Va râmâne funcţională şi clădirea istorică din Şoseaua Kisseleff , nr. 2 care va adăposti în continuare alături de colecţiile de roci minerale şi fosile o mare parte din birouri şi laboratoare. În subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei în acelaşi an, 1974, se va înfiinţa Institutul Central de Cercetări pentru Industria Extractivă al cărui obiect de activitate era coordonarea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi valorificării rezultatelor obţinute în domeniul minier, al extracţiei metalurgice a metalelor neferoase, grele şi însoţitoare, din domeniul petrolului, gazelor şi geologiei. El era condus de un director general adjunct subordonat directorului Institutului de Geologie şi Geofizică pe structura căruia urma să se constituie. Aparatul administrativ şi compartimentele funcţionale ale Institutului de Geologie şi Geofizică vor deservi şi activitatea Institutului Central de Cercetări pentru Industria Extractivă. În acelaşi an, 1974, secţia de Pedologie (fosta secţie de Agrogeologie) a Institutului de Geologie şi Geofizică (instituţie aflată în subordinea Direcţiei Generale Geologice din cadrul Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei), se transferă la Institutul Agronomic, împreună cu partea de activ şi pasiv, contractele economice şi indicatorii de plan aferenţi, stabiliţi pe bază de protocol, încheiat între Institutul de Geologie şi Geofizică şi Institutul de Agronomie. Un an mai târziu, în 1975, întreaga activitate de cercetare a platformei continentale a Mării Negre avea să treacă de la Institutul de Cercetări Marine, aflat în subordinea Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, la Institutul de Geologie şi Geofizică.

Puternicul cutremur de pământ din 4 martie 1977 a lăsat în urmă pierderi umane şi pagube materiale uriaşe. El va afecta puternic şi clădirea istorică a primului Institut Geologic al României din Şoseaua Kisseleff, nr. 2, motiv pentru care aproape toate birourile şi serviciile de aici se vor muta în noul sediu al Institutului de Geologie şi Geofizică din strada Caransebeş, nr 1 din Bucureşti. Probabil nu întâmplător, în acelaşi an, după cutremur, prin reorganizarea Secţiei de Seismologie, care îşi încetează activitatea în cadrul Institutului de Geologie şi Geofizică, se înfiinţează, în componenţa Institutului Central de Fizică,  Centrul de Fizica Pământului, unitate fără personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucureşti care va avea ca obiect de activitate cercetarea structurii şi proceselor fizice ale scoarţei Pământului, cu concluzii privind în principal microzonarea seismică a teritoriului şi prevederea cutremurelor.

În 1981, prin reorganizarea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei se înfiinţează Ministerul Minelor, Ministerul Petrolului şi Ministerul Geologiei care va avea în subordine şi Institutul de Geologie şi Geofizică. Un an mai târziu, în 1982 Laboratorul de chimie din cadrul Institutului de Geologie şi Geofizică va trece în subordinea Întreprinderii de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice din Bucureşti aflată şi ea în cadrul Ministerului Geologiei.

Situaţia va râmâne neschimbată până în 1986 când se reînfiinţează Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei în cadrul căruia, pe baza principiului autogestiunii economico-financiare, se va organiza şi va funcţiona Centrala Departament de Prospecţiuni şi Explorări Geologice, condusă de un adjunct al ministrului în funcţia de director general. Noul minister va avea totodată, în structura sa organizatorică două importante compartimente: Direcţia avizare şi omologare rezerve geologice; Inspecţia de Stat Geologică Minieră. În cadrul noului minister, Institutul de Geologie şi Geofizică se va afla în subordinea directă a Centralei Departament de Prospecţiuni şi Explorări Geologice. Un an mai târziu, în baza Decretului nr. 220 din 4 septembrie 1987, emis de Consiliul de Stat, din fostul Minister al Minelor şi Geologiei care îşi încetează activitatea se desprind Ministerul Minelor, Ministerul Petrolului şi Centrala Departament a Geologiei, care avea în subordine şi Institutul de Geologie şi Geofizică şi funcţiona sub directa coordonare a Consiliului de Miniştrii. Această structură, care avea să funcţioneze până pe 29 aprilie 1990, înfăptuia politica statului în domeniul geologiei, organiza şi răspundea de activitatea geologică pe întregul teritoriu al României, în vederea descoperirii tuturor bogăţiilor minerale ale solului şi subsolului.

v

Muzeul Geologic al României

În clădirea, transformată astăzi în Muzeu Geologic, de pe Şoseaua Kisseleff, străjuită de busturile a două celebre personalităţi ale vremii, Gheorghe Munteanu Murgoci şi Ludovic Mrazek, din anul 1907 fără întrerupere, până la cutremurul din martie 1977, a bătut inima geologiei româneşti. Edificiul şi-a recuperat istoria şi eroii căzuţi în Marele Război de reîntregire a neamului, târziu în deceniul al IX-lea al secolului trecut prin munca susţinută a întregii suflări geologice de pe teritoriul României de atunci dar mai ales prin eforturile regretatului ministru Ion Folea care din păcate nu a apucat să îşi vadă visul dus până la capăt, consolidarea şi refacerea clădirii compromisă la cutremur şi transfoarmarea ei în muzeu geologic. Consolidarea clădirii, de către fostul “Trust Carpaţi” de pe vremea lui Ceauşescu, s-a făcut între 1980 şi 1985 când a început practic amenajarea muzeului.

În mod oficial Muzeul Naţional de Geologie al cărui suflet a fost încă din faza sa de concepţie şi realizare profesorul Marcian Bleahu îşi va deschide porţile pentru public pe data de 10 aprilie 1990, la capătul unui drum anevoios, tăcut, în faţa unui public uimit de bogăţia şi varietatea eşantioanelor expuse, dar mai ales de frumuseţea florilor de mină, aceste nestemate ale Carpaţilor Româneşti.

Aşa cum clădirea monumentală care a găzduit primul Institut Geologic al României a existat mai întâi în visul renumitului arhitect Victor Ştefănescu, tot aşa şi Muzeul s-a încărnat din 1986 şi până în 1990, în forme şi culori, după planurile arhitectului Walter Riess. Şi au fost mulţi cei care şi-au adus aportul la realizarea lui artişti plastici, desenatori, cartografi documentarişti dar mai ales specialişti din domeniu, căci muzeul adună laolaltă şi expune într-un mod inedit roadele muncii de teren ale generaţiilor de geologi prospectori şi cercetătorilor care de-a lungul timpului au strâns cu trudă şi cu multă dragoste câte un pic din esenţa dură, din istoria geologică şi zestrea minerală a acestei ţări, numită România. Cu mai bine de un secol în urmă, la înfiinţarea Institutului Geologic al României, regulamentul de funcţionare semnat de Regele Carol prevedea că ... "se vor alcătui colecţiuni de roci şi minerale din ţară care, cu învoirea directorului vor putea fi vizitate şi consultate de public". Din păcate multe din piesele colecţiilor paleontologice de roci sau de minerale din secolul trecut, strânse de generaţiile de geologi, s-au deteriorat dar şi mai multe s-au pierdut. Se spune că primul custode al colecţiilor ar fi fost Iuliu Moisil care îndeplinea totodată şi funcţia de bibliotecar al Institutului. Acolo şi-au făcut ucenicia şi tinerii geologi de la acea vreme printre care aveau să se numere nume celebre din istoria geologiei româneşti precum: Ştefan Cantuniari, Victor Papiu, Alexandru Codarcea, Gheorghe Murgeanu sau Grigore Răileanu. Nenumăratele schimbări suferite de institut de-alungul timpului nu puteau să nu afecteze şi colecţiile adunate cu atâta trudă, motiv pentru care încă din 1964, Alexandru Semaka din funcţia de custode avea să susţină activ ideea valorificării lor în cadrul unui Muzeu Naţional.

Ceea ce vedem acum expus în Sala Mare nu mai seamănă de loc cu primele colecţii ale Institutului care aveau mai mult un caracter didactic. Toate eşantioanele de minerale expuse aici în prezent, nu reprezintă decât o infimă parte din zestrea minerală a României. Ele fac parte din categoria florilor de mină care alături de importaţa ştiinţifică, unicate mineralogice sau cristalografice, prezintă o reală valoare estetică prin dimensiunea, forma şi culoarea pe care o îmbracă indivizii cristalini. Şi nu putea fi găsit un loc mai adecvat pentru expunerea unor asemenea frumuseţi mineralogice decât această impresionantă sală care aidoma unei catedrale îşi înalţă arcadele la peste 15 metri înălţime. Gândit aidoma unei cărţi deschise de geologie întregul muzeu impresionează prin ineditul expunerii şi sistematizarea materialului care provine într-o proporţie covârşitoare din fostele colecţii de minerale roci şi fosile ale institutului cărora li s-au adăugat numeroase eşantioane colectate din teren sau special achiziţionate pentru a ilustra cât mai sugestiv tematica fiecărui compartiment. Pornind de la parterul clădirii, către etaj, se descriu, într-o ordine firească principalele discipline geologice de la cristalografie şi mineralogie la petrografia rocilor de origine magmatică, matamorfică şi sedimentară. În fiecare dintre ele vom regăsi printre piesele expuse, unicatele descoperite şi descrise pentru prima oară în lume aici pe teritoriul României, cum ar fi în cazul rocilor magmatice, dacitele, banatitele sau ditroitul denumiri care s-au impus de mult în literatura de specialitate din întreaga lume.

Începând cu sălile de la etaj deschidem o altă poartă, poate cea mai spectaculoasă şi mai stranie totodată, către Paleontologie şi Stratigrafie, discipline geologice fundamentale care în mâna cercetătorilor din domeniu devin cele mai performante instrumente în stabilirea evoluţiei vieţii pe Pământ, dar mai ales în descifrarea modului în care s-au format de-alungul erelor geologice complicatele structuri petrografice, care intră în alcătuirea crustei terestre. Toate exponatele de aici provin din România şi poate doar aşa vom putea înţelege cât de importantă a fost munca înaintaşilor noştrii, a generaţiilor de geologi, profesori şi discipoli care de-alungul timpului, picătură cu picătură au strâns din teren, de la nivelul aflorimentelor, informaţia care a stat la temelia elaborării hărţilor geologice structurale sau tectonice la diferite scări de mărime ale teritoriului ţării noastre. Ele se numără poate printre cele mai mari realizări ale Institutului Geologic al României care din 1996 şi-a recăpătat identitatea devenind Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei. 

În continuarea tematicii, sălile de la etaj expun, în aceeaşi modalitate simplă inechivocă, elementele care definesc Stratigrafia, una dintre disciplinele geologice fundamentale care, pe baza informaţiilor paleontologice, tectonice şi petrografice, poate reconstitui cu fidelitate principalele etape din evoluţia geologică a teritoriului românesc. De la cele mai vechi roci din România, scoase la lumină prin carotele forajelor structurale de mare adâncime din zona platformelor străvechi, şi până la depozitele sedimentare recente, descifrăm pas cu pas mecanismul care de-alungul erelor geologice a condus la ridicarea Carpaţilor şi configurarea reliefului în forma pe care o cunoaştem astăzi. Ne aflăm, în prezent la mai bine de un secol şi jumătate de acel moment al începuturilor, la capătul unui drum anevoios şi plin de sacrificii pe care şcoala românească de geologie l-a parcurs cu demnitate câştigându-şi un binemeritat loc în rândul instituţiilor de profil prin contribuţiile din domeniul cercetării fundamentale, dar mai ales prin identificarea de noi zăcăminte de minerale utile sau de combustili fosili. Cartarea geologică, atât de necesară cândva în activitatea de prospecţiune şi elaborarea hărţilor geologice ale teritoriului românesc, chiar dacă astăzi a căpătat cu totul alte valenţe, şi-a păstrat în bună parte parfumul de odinioară, de pe vremea când marii noştri înaintaşi, urcau potecile ce şerpuiesc în lungul văilor ce ferestruiesc Carpaţii, încercând să descifreze secretele acestui univers împietrit bântuit de fantomele vieţuitoarelor dispărute cu milioane de ani în urmă. Prin munca generaţiilor de geologi au fost identificate şi descrise, analizate şi publicate multe tipuri de roci şi de minerale, unele cu totul noi pentru ştiinţă, dar şi urmele fosilizate ale plantelor şi animalelor dispărute cu milioane de ani în urmă, multe complet necunoscute până atunci. Iar după cum se ştie, pentru a se da o coerenţă şi un scop bine definit acestui uriaş efort, pe la începutul secolului al XX-lea a luat fiinţă Institutul Geologic al României, primul de acest fel din sud estul Europei.

Să fie oare puţin?