Strict Secret

În România, după anul 1948, datele referitoare la zăcămintele şi rezervele de aur, argint, cupru, uraniu sau alte metale strategice au fost păzite cu străşnicie ca secrete de stat, şi încă mai sunt inaccesibile şi astăzi cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă. Doar un grup restrâns, din Ministerul de Interne sau din fosta Securitate, şi constrâns de aceleaşi legi draconice să păstreze tăcerea, avea acces la datele de zăcământ şi la conţinurile reale de metale preţioase sau de cupru.

Chiar şi acum după anul 1989, accesul la aceste date absolut necesare unui studiu onest de specialitate, cum ar fi de exemplu o simplă comunicare ştiinţifică este oprit. În acest caz am putea afla oare vreodată, măcar la nivel estimativ, cât aur mai poartă Apusenii?

În opinia profesorului Gheorghe Popescu: “Răspunsul îl putem da utilizând datele geologice şi reprezentările şi modelările geologice, modelări care pleacă de la acestă idee a structurilor inelare cu porţiuni centrale cuprifere şi porţiuni marginale aurifere... Şi dacă analizăm structurile cunoscute până acuma perspectiva pentru aur în Metaliferi poate să fie apreciată la nivel pesimist ca fiind o cantitate dublă, deci încă atâta aur ar mai fi cât s-a scos până acuma şi la nivel optimist ar fi de două sau chiar de trei ori...”

Din păcate minele din care s-a scos la lumina zilei atâta amar de vreme aurul Apusenilor au dispărut una după alta. Ultimele abataje s-au închis prin anul 2008, iar despre Uzinele Metalurgice de preparare de la Zlatna sau de la Baia Mare mai amintesc doar ilustrațiile de epocă sau filmele de arhivă.

Din motive care unii le pun pe seama lipsei unui management eficient şi aplicarea fără discernământ a unei politici de „eliminare cu orice preţ a activităţilor economice nerentabile, poluante şi subvenţionate de la bugetul de stat”, la adăpostul unor termeni savanţi precum cel de „conservare a lucrărilor miniere”, a dus la dispariţia mineritului românesc.